Jim MorRiCHARDson al III-lea

Septembrie 01., luni, 2025
Una dintre suprizele Galei UNITER de anul acesta a fost, fără doar și poate, spectacolul „Richard al III-lea” al trupei Harag György, sub bagheta „dirijorului” Istvan Albu, care a luat premiile pentru cea mai bună regie și pentru cel mai bun spectacol. Și spun surpriză nu pentru că spectacolele de la Teatrul de Nord Satu Mare n-ar merita să ia premii, ci doar că fiind atât de departe, publicul larg nu are prea multe șanse de a le vedea.
Șansa a fost, pentru mine cel puțin, Sezonul Estival al Artelor Spectacolului (SEAS 2025), despre care voi scrie în curând pe larg, pentru că este un demers care trebuie susținut și mediatizat din toată inima. Așadar, prin eforturile admirabile ale lui Erwin Șimșensohn și ale echipei sale de la Teatrul de Stat Constanța, spectacolul devenit deja vedetă de la Satu Mare a traversat țara în diagonală, preț de 900 de kilometri, pentru o reprezentație pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, la doar două ore de mers cu mașina de București. Încă o dată, mulțumesc Erwin!

Revenind la spectacol, vă veți fi întrebat, probabil, ce are atât de special încât nu doar că a împușcat două premii majore, dar mai și vorbește toată lumea de el. Ei bine, are! Nu este doar „încă o montare” a piesei lui Shakespeare. Nu este nici măcar o punere în scenă în altă cheie, modernistă sau nu, a unui text clasic. Ci este o alăturare cât se poate de fericită a textului bătrânului Will cu muzica și mai ales versurile legendarei trupe „The Doors”. Îmbinarea meșteșugită de Vecsei H. Mikló, cel care semnează adaptarea textului, și desăvârșită de Istvan Albu, dintre personalitățile lui Richard al III-lea și Jim Morrison este atât de verosimilă, încât nu poți să nu te întrebi cine pe cine a influențat. Răspunsul pare evident, dar ce se întâmplă pe scenă lasă loc imaginației să zburde.

Nu cunosc contextul în care a luat naștere acest spectacol, dar cred că nu e întâmplătoare alegerea trupei Harag György pentru a-i da viață. În primul rând, nu e vorba de un „one shot” al regizorului Istvan Albu, ci de un proiect mai amplu, din care „Richard al III-lea” face parte. Apoi, aici a găsit ingredientul-cheie pentru punerea în scenă pe care o avea în vedere: actori care să poată să și joace textul lui Shakespeare, dar și să cânte live, muzica celor de la „Doors”. Iar în trupa teatrului din Satu Mare există o veritabilă trupă rock, care s-a pliat „mănușă” pe conceptul regizoral. Merită evidențiați toți cei 8 instrumentiști: Budizsa Evelyn (voce, vioară), Erdei Máté (bas), Péter Attila Zsolt (chitară), Orbán Zsolt (percuție), Moldován Blanka (clape, voce), Rapper-Vencz Stella (clape, voce), Szabó János Szilárd (saxofon, percuție), Bodea Gál Tibor (trompetă), dar cireașa de pe tort a reprezentat-o fără doar și poate Nagy Csongor Zsolt (solist vocal, bas), cel care le-a dat viață, simultan, sângerosului Richard și lui Jim Morrison. Îmbrăcat ca Morrison - pantaloni de piele, cataramă de cowboy, cămașă albă de mătase și având postura nevolnică a lui Richard, actorul sătmărean face un adevărat tur de forță de-a lungul celor trei ore de spectacol, care cu siguranță îi storc și ultima fărâmă de energie.

Fără a intra prea mult în detalii, pe care sunt convins că veți prefera să le aflați singuri vizionând spectacolul, vreau să mai punctez doar două elemente. Decorul, imaginat de Martin Erika, în fapt o schelă cu trei etaje, este pe cât de spectaculos pe atât de funcțional, având o contribuție esențială nu doar la impactul vizual, ci și la stratificarea acțiunii. Apoi, o găselniță regizorală - cetățenii, în fapt trei actrițe care au rolul „mesagerului” din teatrul antic, acela de a veni în fața publicului pentru a povesti ce se întâmplă „în spatele cortinei”, în general violențe sau lucruri greu de reprodus veridic pe scenă. Ei bine, în cazul nostru acestea sunt momente de respiro, de dispare controlată a tensiunii dramatice, pentru că dincolo de „povestea” pe care o spun cele trei personaje, ele însele sunt protagonistele unor scene cât se poate de amuzante de tip „teatru în teatru”. Singurul reproș ar fi că în cazul reprezentației de la Constanța, unde publicul era în foarte mare măsură dependent de traducerea simultană a textului din maghiară, nu au ales să joace aceste fragmente în românește, ceea ce ar fi amplificat și mai mult entuziasmul spectactorilor, fapt lesne de observat atunci când le-au „scăpat” și câteva replici traduse.

În loc de concluzie, eu încă mă gândesc dacă în acest spectacol textul lui Shakespeare a fost ales pentru că se potrivea cu muzica lui Morrison, sau invers. Desigur, nu are nicio importanță. Doar trebuie să știți că e altceva decât musicalurile sau spectacolele „cu muzică live” cu care erați obișnuiți. Atât de altceva încât vă garantez că merită o excursie până la Satu Mare. Da, da, acolo unde se agață harta în cui…

This is the end / Beautiful friend / This is the end / My only friend, the end…

Radu Preda: Jim MorRiCHARDson al III-lea, #cronicardupăureche