My Fair Lady – o reflecție despre „ai grijă ce îți dorești, că s-ar putea să și primești”

Secvențele muzicale ușor de fredonat, muzicalitatea replicilor, jocurile de cuvinte savuroase au contribuit la un succes greu de închipuit de către Alan Jay Lerner și Frederick Loewe, iar musicalul se joacă și la în prezent peste tot cu același succes. Ideea unui Pygmalion îndrăgostit de propria operă/creație e veche de când lumea, dar George Bernard Shaw o reînvie în 1913 într-o manieră relaxată, atractivă, comică, deși subiectul propriu-zis te pune pe gânduri, iar spectatorul avizat își va reaminti celebrul dicton „ai grijă ce îți dorești, că s-ar putea să și primești”.

În debutul stagiunii 2023 – 2024 a trupei Harag György a Teatrului de Nord Satu Mare, celebrul Andrei Șerban propune premiera My Fair Lady, un proiect ambițios, provocator, pe care îl asociezi cu mari scene ale lumii. Pariul de a juca un musical care implică foarte multe resurse umane, materiale, de timp și spațiu într-un oraș de provincie a fost unul câștigător, deși echipa a simțit de multe ori că se află pe marginea prăpastiei. Ne încântă faptul că toți cei invitați la celebrarea celor 70 de ani de existență ai Trupei Harag György a Teatrului de Nord din Satu Mare, au avut privilegiul de a se bucura de un spectacol unic prin culoare, muzicalitate, măiestrie regizorală, rezultat al unei munci de echipă și colaborare cu Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare. Faimoasele partituri pe care generații la rând le-au fredonat au fost cântate live, ceea ce, până la urmă, este o lecție despre profesionalism și plăcerea de a juca. Meritul lui Andrei Șerban este că a păstrat linia clasică, consacrată, după rețeta  americană de succes a musicalurilor (gen artistic pe care Broadway-ul îl cultivă atât de bine), nemodificând secvențele și trăsăturile personajelor, dar (ca orice artist) și-a permis o mică ajustare/adnotare: regina Transilvaniei este vedeta balului, iar o glumă despre relațiile dintre majoritatea română și minoritarii etnici maghiari stârnește râsul publicului involuntar. Dramatismul crește secvență cu secvență, jocul de scenă și coregrafia susțin partitura, chiar dacă uneori pare că unii dansatori sunt ușor stângaci.Decorurile aduc relația profesor – ucenic în secolul XXI, coloanele albe și jocul de lumini dinamic fragmentează spațiul și timpul, subliniază neputința, entuziasmul, dar și epuizarea Elizei, deruta, naivitatea și stângăciile profesorului Higgins (rol construit atent de  Gál Tibor Bodea).  Nikolett Kovacs duce cu bine la capăt partitura vocală, schimbă cu destulă ușurință registrul, de la o simplă florăreasă de cartier, lipsită de educație, la o doamnă aristocrată, iar experiența transpare în toate gesturile doamnei Higgins întruchipată de   Kati Méhes.

Subiectul este mai actual ca oricând: deși pariul cu colonelul Pickering este câștigat, nici Eliza, nici profesorul Higgins, nici colonelul Pickering nu sunt învingători. Într-o lume a mesajelor motivaționale, a seminariilor și conferințelor despre dezvoltare personală, într-o lume a „influencer-ilor”, relația mentor – discipol rămâne neschimbată și presupune o multitudine de responsabilități pentru cele două părți. Ambii își asumă, mai mult sau mai puțin conștient, riscuri și se străduie să ia în calcul cât mai multe variabile. Transformarea Elizei te bucură, dar te și pune pe gânduri: oare scopul chiar scuză mijloacele? După ce îți atingi scopul cu orice preț, ce urmează? Din perspectiva lui Andrei Șerban răspunsul este individual: Eliza, Higgins sau Pickering te pot ajuta, dar nu pot decide în locul tău.