Burundanga, sau bascii, masca și marfa
Burundanga, sau bascii, masca și marfa
Comedie
Un spectacol realizat de trupa Harag György, în colaborare cu Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara
Echipa spectacolului
Regizor tehnic:
Muzica:
Traducere:
Scenograf:
Regizor:
Premieră 23-11-2018
hu
TITRARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
14+
Descrierea spectacolului
Două studente, un informatician, un basc, o sarcină neașteptată, un unchi – mare capitalist – dat uitării, niște sos de anșoa stricat și o organizație teroristă internațională.
Piesele dramaturgului și traducătorului catalan contemporan Jordi Galceran se petrec în timp real, într-un singur loc, dețin un umor copleșitor, timp ce – aproape pe neobservate – oferă subiecte despre societatea actuală, pentru dezbatere. Cea mai cunoscută piesă a lui, „Metoda Grönholm”, a fost prezentată pe mai multe scene din țară, atât în limba maghiară, cât și în limba română.
„Nu știam asta, atâta tot. De unde ar fi trebuit să știu, dacă nu mi-a zis niciodată? Manel lucrează la birou, repară calculatoare, maică-sa cântă într-un cor de femei, el joacă fotbal în sală în fiecare sâmbătă, îți seamănă a viață de terorist?”